FAQ

Sperăm că aceste întrebări frecvente îți vor răspunde la întrebări. Dar, dacă nu, te rugăm să consulți glosarul termenilor antivirus special creat.

1. Îmi va încetini un antivirus sistemul?

Software-ul necesită o anumită cantitate de putere de procesare pentru a-și îndeplini funcțiile, astfel încât toate programele antivirus vor consuma unele resurse RAM și CPU. Preocupările privind antivirusurile care îți încetinesc în mod semnificativ sistemul provin din ideea că computerele moderne suferă aceleași limitări ca modelele vechi, semnificativ mai puțin puternice ale trecutului. Noi creăm benchmark-uri (rapoarte de referință) privind consumul RAM și CPU în timpul procesului nostru de testare și găsim că și cele mai amănunțite scanări consumă cantități neglijabile din ambele resurse. De fapt, nu am analizat încă o soluție antivirus care să cauzeze un impact semnificativ asupra performanței.

2. Care sunt principalele amenințări de care trebuie să mă protejez?

Din păcate, amenințările de astăzi din domeniul securității cibernetice provin atât din lumea digitală, cât și din cea fizică. De fapt, un nou vector de atac pare a fi descoperit în fiecare an. Totuși, este posibilă condensarea tuturor acestor amenințări în categorii majore și îți recomandăm să selectezi o soluție antivirus ce oferă protecție împotriva cât mai multor dintre acestea.

Cele mai importante amenințări cu care se confruntă utilizatorii în prezent sunt:

  • Macro Viruși: Aceștia sunt viruși comuni de fișiere care infectează fișierele. Practic, toate antivirusurile protejează împotriva acestora. Dacă utilizezi în continuare e-mailuri de pe desktop, trebuie să știi că atașamentele încărcate cu viruși sunt un vector de atac important. Alege un furnizor care include scanarea atașamentului, cum ar fi Norton.
  • Viruși Boot Sector: Acești viruși sofisticați infectează firmware-ul care se ocupă de secvența de boot a unui computer, fie MBR/BIOS sau infrastructura UEFI/EFI, care este mai modernă. Caută mențiuni de „scanare de boot” sau „scanare MBR” în recenziile noastre pentru a ști că produsul prezintă această componentă importantă.
  • Malware: Aceasta este o categorie largă de software rău intenționat care este scris pentru a infecta și afecta sistemul gazdă. Malware-ul include viruși, troieni, viermi, adware și spyware.
  • Ransomware: Un tip de malware avansat, care se multiplică semnificativ, ransomware-ul forțează utilizatorii să plătească o sumă de bani pentru a-și recupera controlul asupra sistemului de operare/fișierelor private. Plata către infractorul cibernetic este efectuată în mod obișnuit cu o criptomonedă al cărei traseu nu poate fi urmărit, cum ar fi Bitcoin.
  • Rootkit: Un alt tip de malware, rootkit-urile sunt concepute pentru a oferi acces privilegiat continuu la calculatorul gazdă. De obicei, aceștia pot, de asemenea, să se ascundă de utilitățile comune de listare a programelor, astfel încât necesită un program special de identificare și de plasare în carantină.

Există, de asemenea, keyloggere gestionate de la distanță care exploatează ingineria socială ca atacurile de tip „man-in-the-middle” și simple escrocherii de phishing - dar cele de mai sus sunt principalele amenințări cu care se confruntă utilizatorii de astăzi.

3. Este suficient un antivirus? De ce alte tipuri de protecție aș putea avea nevoie?

Am răspunde la această întrebare cu un „nu” răsunător. Având în vedere lista parțială a amenințărilor la adresa securității cibernetice pe care am enumerat-o mai sus, este clar că utilizatorii moderni au nevoie de programe sofisticate de securitate cibernetică care oferă protecție pe mai multe nivele.

Recomandăm în special:

  • Un program cu o componentă puternică antivirus. Selectează un program care a fost testat și certificat de un laborator independent de testare a virușilor. Cu toate că am revizuit mulți furnizori mai puțin cunoscuți care oferă o protecție excepțională, este greu să greșești cu branduri faimoase precum Norton și AVG - ambele înregistrând frecvent scoruri ridicate la aceste teste.
  • Un produs care include funcții de securitate pe Internet. Acestea includ în mod obișnuit unelte precum browserele securizate, care vor împiedica accesul la adrese URL de phishing cunoscute, VPN-uri pentru a cripta traficul atunci când navighezi prin puncte de conectare nesecurizate și programe de distrugere a fișierelor care te asigură că directorul eliminat a fost într-adevăr eliminat din sistemul de fișiere.
  • Unele au instrumente de gestionare a firewall-ului. Windows are un instrument încorporat, dar este recomandată o protecție suplimentară - precum filtrarea firewall-ului în ambele direcții.

De fapt, cu cât sunt mai multe niveluri de protecție oferite de soluția aleasă de tine, cu atât mai bine. De asemenea, îți recomandăm să alegi o soluție cu un blocator de keylogger, manager de parole, protecție webcam/microfon, și filtre de control parental.

4. Există într-adevăr o diferență între furnizori? Antivirusurile nu sunt, în esență, același lucru?

Nu. Există diferențe semnificative între titlurile de pe piață (de aceea echipa noastră se bucură de revizuirea lor atât de mult!).

De exemplu:

  • Platformele acceptate: Multe antivirusuri protejează un număr de dispozitive cu fiecare licență. Dacă este cazul, vei dori să te asiguri că toate platformele pe care le utilizezi sunt toate acceptate. Ai găsit un antivirus cu o aplicație excelentă Android, dar oferă și un program care va funcționa cu iPad-ul fiului tău?
  • Caracteristici: Unele produse oferă un scanner excelent de viruși, dar nu și altceva, în timp ce altele oferă o caracteristică multi-fațetată cu o varietate de instrumente de securitate pe internet.
  • Piața pe care se concentrează și cazul de utilizare: Unele produse sunt targetate în mod specific pe piața companiilor și sunt proiectate să fie administrate centralizat de către o echipă IT. Altele sunt orientate spre familie și oferă oferte la prețuri competitive pentru gospodăriile cu mai multe dispozitive. Unele sunt chiar concepute pentru a proteja dispozitivele tip Internet of Things (IoT).

5. Pot folosi mai multe antivirusuri?

În timp ce un al doilea antivirus poate fi instalat peste unul existent fără a apărea vreo eroare de sistem în unele cazuri, în majoritatea cazurilor acest lucru nu se va întâmpla; un program îți va cere să îl dezinstalezi pe cealalt. Rularea a două antivirusuri simultan înseamnă o luptă pe aceleași resurse de sistem și există riscul ca fiecare program să eticheteze în mod eronat procesul de scanare al celuilalt, zonele de carantină și alte componente ca amenințări.

Excepția la această regulă ar fi două produse care rulează două produse de securitate cibernetică diferite, fiecare scanând pentru diferite tipuri de amenințări (o scanare pentru viruși, de exemplu, și cealaltă doar pentru căutarea de rootkits).

Acesta este un alt motiv pentru care îți recomandăm să selectezi un singur produs care oferă protecție împotriva cât mai multor componente posibil.

6. Tocmai am instalat Ubuntu, un tip de Linux. Există opțiuni antivirus pentru acest sistem de operare?

Bine ai venit în lumea interesantă a Linux-ului! Vremurile vechi în care ne zbăteam în jurul unui computer încercând să configurăm o scanare ClamAV sunt, din fericire, în spatele nostru. În prezent, utilizatorii Linux au o selecție decentă de antivirusuri din care să aleagă (deși ar trebui să notăm, alegerea încă este îmult mai limitată decât pe Windows și MacOS) și Ubuntu este de obicei cel mai bine suportat sistem de operare Linux de pe piață.

Îți recomand să consulți ghidul nostru despre șapte antivirusuri Linux complet gratuite - care includ unele nume importante precum Comodo și Sophos. Dacă îți place linia de comandă, ClamAV este un bun instrument cu care să începi și multe instrumente contra-cost de larg consum și pentru companii suportă și variante Linux.

7. Încă sunt virușii o amenințare semnificativă?

Da, deși este corect să spunem că virușii sunt o amenințare din ce în ce mai mică, acest lucru se datorează securității sistemelor de operare și progreselor uriașe ale abilităților de detecție a amenințărilor în programele antivirus.

În special instrumentele de machine learning, inclusiv algoritmii de detectare a comportamentului și cele euristice, au făcut posibil ca aceste programe să identifice și să protejeze împotriva amenințărilor care încă nu au fost încă identificate oficial (așa-numitele atacuri „zero-day”). În plus, atât sofisticarea, cât și numărul vectorilor de atac cu care se confruntă utilizatorii au crescut în ultimii ani pentru a include viruși firmware care vizează chiar sisteme avansate. Acestea includ în prezent computere care nu funcționează pe bază de om (cum ar fi dispozitivele IoT) care ar putea fi exploatate ca puncte de intrare în rețelele locale.

Din acest motiv, recomandăm ca orice computer, mobil sau desktop, să funcționeze sub o formă de protecție.

8. Cine produce viruși?

Virușii de computer pot fi munca multor actori, de la hackeri individuali la guverne (cel mai bun exemplu fiind worm-ul Stuxnet care a vizat o instalație nucleară iraniană). Motivațiile pot varia de la câștigul financiar la activismul politic și orice altceva.

9. Mă pot descurca fără un antivirus?

În ciuda a ceea ce ai auzit, fiecare clasă majoră de sistem de operare - inclusiv Linux și Android (care este o furcă de Linux optimizată pentru dispozitive mobile) - este susceptibilă la viruși. Deși Windows include un instrument încorporat pentru a efectua scanarea de bază și gestionarea firewall-ului, utilizatorii ar trebui să instaleze o soluție dedicată.

Cele mai multe programe antivirus sunt programe multidimensionale care oferă protecție împotriva unei game largi de amenințări la adresa securității cibernetice - și vin la pachet cu o automatizare inteligentă (cum ar fi activarea unui VPN când este accesat un site web bancar) menită să mențină utilizatorii în siguranță. Unele browsere includ protecție phishing încorporată, dar în majoritatea cazurilor aceasta nu se compară cu software-ul oferit de profesioniști.

Utilizează un antivirus - este o investiție mică în confidențialitatea ta și sănătatea calculatorului tău.

10. Trebuie să furnizez software antivirus pentru întregul meu birou cu peste 100 de angajați. Trebuie să cumpăr licențe una câte una?

Antivirusurile de tip enterprise sunt proiectate special pentru a gestiona implementările la scară largă și, de regulă, includ caracteristici prietenoase cu administratorii, cum ar fi instrumente de manageriere a actualizărilor bazate pe script și instrumentele de alimentare. Multe instrumente excelente software răspund în mod special acestei necesități.

Pentru mai multe informații, nu ezitați să ne contactați.